Antinomiile unor doctrine biblic - partea a patra

          Adormirea Sfinţilor
         În Noul Testament nu se foloseşte cuvântul moarte,  pentru sfinţii care işi sfârşesc  alergarea şi lupta credinţei, ci cuvântul adormire.       
         Cel ce a murit în Hristos, nu mai are în ce să moară şi de ce să moară. El de acum este un om duhovnicesc. Însă el adoarme în Hristos. ,,Din clipa când cineva l-a primit pe Hristos prin credinţă, totul se petrece numai în Hristos. Aceasta este marea taină a credinciosului”.
         Trupul de carne nu mai este o condiţie a vieţii, ci doar cortul în care se produce marea taină a metamorfozei credinciosului din om vechi în om nou.
         Cine a murit şi înviat în Hristos  trăieşte în Hristos şi adoarme în Hristos. 2 Tim.2.11; In.11.25,26,
         Iată versetele care vorbesc de adormirea credincioşilor la sfârşitul alergării, a dezbrăcării de vasul de lut, trupul:
         Primul caz este martirizarea lui Ştefan; ,,…şi după ce a spus aceste vorbe a adormit”. Fapte.7.60
         1Cor.15 abundă în acest cuvânt, ,,adormit” V.6 ,,unii au adormit” V.18 ,,…şi cei ce au adormit în Hristos,” V.20 ,,…Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.”
         În primul rând avem în vedere 1Tes.4; ,,Nu voim, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit.” V.13 ,,…Dumnezeu aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.” ,,…nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.”v.15. 
         Apostolul Pavel, nu ne spune ca adormirea este o stare de somn sau inconştienţă, cum susţin unele doctrine religioase, ci doar un scurt eveniment, al dezbrăcării de vasul de lut înaintea mutării acasă la Domnul. Adormirea este o trecere din valea umbrelor morţii a acestui veac, spre dimineaţa veşnicei vieţi. 
         Sa argumentăm acest adevăr:
         ,, … Eu mă duc să vă pregătesc un loc, şi după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. In. 14.2,3
         ,,…as dori să mă mut sa fiu împreună cu Hristos…” spune Pavel.Fil.1.23
         ,,…şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul”.2Cor.5.8.
         Aceste versete ne arată că adormirea  este o scurtă trecere din vasul de lut sau desbrăcarea de cortul pământesc, spre acasă la Domnul şi nicidecum o stare în care intră credinciosul, până la aşa-zisa înviere.
          O expresie confuză pe care o auzim adesea spune; ,,a murit fratele sau sora, dar la venirea a doua, la învierea zilei de apoi vor învia.’’ Acastă învăţătură, lasă să se înţeleagă ideea, că între aşa zisa moarte şi înviere, este o stare de aşteptare, de inconştienţă, sau despărţire de Hristos până la înviere.                        
         Ap. Pavel spune in Rom.8.35-39 ,,Cine ne va despărţi pe noi de dragostea Lui Hristos? …nici moartea , nici viaţa,…nici lucrurile de acum, nici cele viitoare…nici o altă făptură, nu vor fi in stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este in Hristos, Domnul. Aceste versete ne arată căci, credinciosul nu este şi nu va fi despărţit niciodată de Hristos. Din clipa când l-a  primit pe Hristos prin credinţă, şi pâna se mută acasă la Domnul .el este în Hristos şi Hristos în el.
         Un alt verset care ne arată că nu este o stare intermediară pentru credincios, între adormire şi aşa zisa înviere este la 1Tes.4.14 ,,…Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Hristos pe cei ce au adormit în El.”  
         Această unire printr-o legătură indestructibilă între Hristos şi credincios, ne demonstrează: căci credinciosul ce a murit şi înviat în Hristos, nu moare, iar adormirea, este doar sfârşitul alergării, a dezbrăcării de trupul de ţărână.
         De ce ap. Pavel foloseşte cuvântul adormire? Urmărind  vieţile credincioşilor ce se desbracă de cortul de lut, vom observa ; că oricât de frământată a fost alergarea credincioşilor, ea a fost pe un fond de încredere, şi la fel este plecarea lor acasă la Domnul, în liniştea adormiri.
                                                                                                                                                                                                      Venire şi arătare
         Parousia.gr—venire
         Apokalupsis.gr—descoperire, revelare
         S-a calculat că în N.T., 319 versete, adică unul din 25 versete vorbesc de venirea, descoperirea (revelarea) sau arătarea Domnului Isus Hristos. (Rene Pache-A Doua venire. Pag.17)
         Cei mai mulţi autori care tratează venirea şi arătarea sau chiar revelarea Domnului Isus Hristos, nu fac nici o deosebire între ele.
Venirea Domnului, este caracterizată printr-un prezent continuu cu intermitenţă. Ea nu este vizibilă doar cănd este însoţită de arătare .
          Expresia ,,Venirea a doua” sau  „A doua venire.” nu o găsim în Biblie, ea crează mari confuzii doctrinale. În mod deosebit Venirea Lui Isus Hristos este caracterizată de expresia ,,Cel ce vine”, şi nici într-un caz de expresia ,,A Doua Venire”. Expresia ,,Cel ce vine” are în vedere permanenţa sau prezentul continuu al venirii.
      Venirea  Domnului Isus Hristos cuprinde într-un singur caz şi arătarea Lui, ca Fiu al Omului desbrăcat de glorie, ca să șteargă păcatul. Evr.9.26.
A doua arătare a Sa este fără venire şi se realizează într-o stare de glorie, având în vedere confirmarea mântuirii celor mântuiţi. ,,Hristosul după ce s-a oferit o singură dată jertfă ca să poarte păcatele multora, se va arăta a doua oară, fără păcat, celor care Îl aşteaptă spre mântuire.’’ Evr.9.28 (Ed. Cornilescu IGBVA31)                             
Expresia ,,venirea Domnului sau Cel ce vine” arată caracterul prezentului continuu al venirii Domnului pe tot parcursul existenţei Bisericii celor întâi născuţi din Dumnezeu.  Venirea Domnului, este definită  de expresia ,,Cel ce vine”, iar arătarea Domnului, este precizată doar în cele două ,,arătari”: în vedera păcatului, şi pentru confirmarea mântuirii celor mântuiţi de păcat din lume. Evr.9.26,28
      Să nu confundăm arătarea Sa a doua oară cu venirea prezentului continuu şi arătarea în nor pentru toate popoarele din Ap.1.7; sunt evenimente diferite, şi în planuri aionice diferite.
     La prima arătare, Hristos a venit în lume desbrăcat de Sine. Fil.2.6,7 După ce s-a înălţat la cer, Hristos a fost îmbrăcat cu gloria ce a a avut-o înainte de întemeierea lumii.In.17.5 Fapt.2.36
       Ca să se arate Hristos din nou lumii, ar trebui să se desbrace încă odată de glorie, deoarece în starea de glorie actuală, El nu se poate arăta şi nici nu poate fi văzut. Chiar şi Ioan care a stat la pieptul Domnului Hristos, a căzut la picioarele Lui ca mort când l-a văzut, deşi Hristos era într-o reprezentare. Ap.1.17. Norul ascunde strălucirea glorei Lui Hristos pentru a face posibilă evidenţa Sa. Ap.1.7
        Pasajul cel mai concludent al conexiunii celor două evenimente: venire şi arătare, se află în Evr.9,11,26 ,,Dar Hristos a venit ca mare preot al bunurilor viitoare.” Evr.9.11       ,,…S-a arătat o singură dată ca să steargă păcatul prin jertfa Sa.” Evr.9.26. În acest caz, venirea şi arătarea Domnului Isus Hristos sunt două lucrări realizate ca Fiu al Omului,
Prima venire a Lui Hristos cu arătare s-a realizat cu doua mii de ani in urmă, când a ispăşit păcatul prin jertfa Sa.
A doua arătare se realizează pe un alt plan aionic. (al veşniciei ) Această arătare îi are în vedere numai pe credincioşii care au trăit, trăiesc şi vor trăi în Hristos.
         Prin acesta am dorit să arătăm, că arătarea a doua a Lui Hristos este pentru confirmarea mântuirii celor ce-L aşteaptă, şi nu pentru lume, realizanduse pe un plan  aionic al gloriei. La  arătarea a doua, toţi credincioşi care au fost pe pământ, sunt deja acasă la Domnul. Argumentul în acest sens este dat de Pavel în 2Tim.4.6,7,8. ,,…clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ,,ziua aceea” Domnul,…şi nu numai mie, ci tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” 2Tim.4.8
         ,,Ziua aceea” nu are în vedere o zi calendaristică a calendarului omenesc, ci este un aion (veac,veşnicie) nepământean.
         Domnul Hristos nu amestecă Biserica Sa cu lumea. Venirea şi arătarea Sa pentru credincioşi, este diferită de venirea Sa pentru lume.
         Arătare a doua necesită o condiţie de glorie şi pentru credincioşi, ca să-l poată vedea pe Hristos în glorie. ,, când va veni , în ziua aceea, să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi ceice vor fi crezut…” 2Tes.1.10
           Isus Hristos L-a proslăvit pe Tatăl pe pământ, realizând lucrarea încredinţată Lui de Tatăl, iar El a fost proslăvit de Tatăl în cer. In.17.4,5 Fapt.2.36 La fel sfinţii Îl proslăvesc pe Isus Hristos pe pământ, luptând lupta cea bună a credinţei (2Tim.4.) Isus Hristos face confirmarea proslăvirii Sale în sfinţii Săi, la a doua arătare tot în cer. 2Tes.1.10      
Domnul Isus Hristos a putut fi văzut la prima arătare, deoarece s-a desbrăcat de glorie şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. Fil.2.7 După ce a fost proslăvit, El nu mai poate fi văzut de oameni, deoarece este în condiţia de glorie a Tatălui. Doar sfinţii Îl pot vedea faţă în faţă, după ce sunt mutaţi acasă la Domnul, la a doua arătare în cer. ,,Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea ; pentrucă Eu trăiesc şi voi veţi trăi.” In.14.19
       Să nu confundăm arătarea a doua oră cu venirea şi arătarea în nor pentru toate popoarele din Ap.1.7. Sunt evenimente diferite, şi în aioni (veșnicii) diferiţi.                   
La prima arătare, Hristos a venit în lume desbrăcat de Sine. Fil.2.6,7 După ce s-a înălţat la cer, Hristos a fost îmbrăcat cu gloria ce-a a avut-o înainte de întemeiera lumii.In.17.5; Fap.2.36. Ca să se arate Hristos din nou lumii, ar trebui să se desbrace încă odată de glorie, deoarece în starea existenţială de glorie, El nu se poate arăta şi nici nu poate fi văzut. Starea existențială de glorie a Lui Hristos Domnul nu este compatibilă cu starea naturii păcătoase a omenirii.  
                      
                              Părerile teologilor despre ,,Venirea a doua” 
 În teologie nu este încă destul de clarificată problema ,,venirii’’ de aceea marea majoritate tratează ,,venirea Domnului’’ ca fiind ,,venirea a doua’’.
Hristos a venit la prima venire să-şi inaugureze împărăţia, dar El vine din nou pentru instaurarea definitivă a acestei împărăţii. Deşi ,,deja” împărăţia Lui Dumnezeu este prezentă într-un sens, într-un alt sens ea aparţine viitorului.     Aşteptarea celei de-a doua veniri a Lui Hristos este cel mai important aspect al escatologiei N.Testament.(A. Hoekema, Biblia si Viitorul, p.110.) Acestă părere este impărtăşită de marea majoritate a teologilor.
Atitudinea de aşteptare vie a reîntoarcerii Lui Hristos ar trebui să caracterizeze Biserica astăzi, spun cei mai multi teologi. Una dintre cele mai dramatice exprimări în legătură cu lipsa de entuziasm a Bisericii de astăzi pentru Venirea a doua a Lui Hristos, o redă A.W. Tozer în ,,Scrieri alese”, unde spune: ,,strigătul Maranata - Domnul nostru vine-, a murit în piepturile celor care l-au strigat , a primilor creştini.”
Care este cauza lipsei de interes pentru venirea a doua a Lui Hristos?
Unii credincioşii nu mai cred într-o întoarcere literară a Lui Hristos. Iar alţii, care mai cred într-o întoarcere literară a Lui Hristos, au împins evenimentul într-un viitor atât de îndepărtat, încât ei nu mai trăiesc aşteptând această reîntoarcere. Aceste păreri sunt susţinute de mulţi teologii începând cu sfârşitul sec. al XIX-lea şi până în prezent.
După cum spun unii cercetători ai N.T. care vorbesc de amânarea Porousiei sau a celei de a doua veniri a Lui Hristos; ,, Pavel şi Biserica primară s-au aşteptat ca întoarcerea Lui Hristos să aibă loc foarte curând. Pavel şi Hristos s-au înşelat, deoarece El nu a venit curând; de fapt, El nu a venit nici până acum. De ce a prezis Hristos întoarcerea Sa în curând şi de ce nu s-a întors încă? ‘’
Albert Schweitzer a fost cel care a lansat doctrina ,,amânării Parousiei” (The Quest of the Historical Jesus, p. 358.) Potrivit punctului său de vedere, Isus însuşi S-a aşteptat ca Parousia şi Împărăţia Escatologică să vină înainte ca, ucenicii Lui să-şi sfârşească turneul de predicare a Evangheliei prin cetăţile Lui Israel.(Mat.10.23) Când ucenicii s-au întors şi acest fapt nu a avut loc, Isus Şi-a dat seama că a făcut o greşeală şi aceasta a fost prima ,,amânare a Parousiei”. Atunci Isus a început să creadă că trebuie să aducă Împărăţia prin propriile Sale suferinţe şi prin moartea Sa. Dar şi-n acest caz Isus s-a înşelat şi astfel, a murit ca un om deceptionat.
         Astfel Schweitzer a lansat escatologia constantă, ce a fost împărtăşită şi de Fritz Buri şi Martin Werner.(Die Bedeuntung der N.T.Eshatologie fur die Neure Protestantische Theologie.Zurich, 1935.F.Buri; The Formation of Christian Dogma. Naperville: Allenson,1957.M.Werner) Conform acestui curent de gândire, Isus a greşit nu numai cu timpul venirii Lui, ci şi cu privire la cadrul Escatologic în care Şi-a plasat Împărăţia.
Cele ce sau întâmplat în timpul vieţii Lui Isus arată că nu va exista nici o Porousia, şi nici o Împărăţie escatologica în viitor. Potrivit celor spuse de Werner, ,,vidul creat de amânarea Porousiei este umplut acum cu istoria dogmelor creştine.’’
Alţi teologi dintr-o perioadă mai recentă continuă să aştepte a doua venire a Lui Hristos, dar sunt şi ei de acord ca Isus a greşit atunci când a prezis că întoarcerea Lui va avea loc în curând. Oscar Cullmann aparţine acestui grup. El susţine că: speranţa biserici primare cu privire la întoarcerea grabnică a Lui Hristos a fost ,,o eroare de perspectivă”. Un alt teolog care împărtăşeste punctul de vedere al lui Cullmann este Werner G.Kummel.
Teologi consecvenţi ca: Schniewind, G. Ladd, M. Erickson, A. Hoekema încearcă să salveze adevărul spus de Hristos în legătura cu venirea Sa în curând din Mat.10.23. În acest verset Hristos, nu spune că va veni în primul veac, ci include o perioada îndepărtată a vestirii Evangheliei pentru Israel, ce a început în primul secol, dar cuprinde toată perioada lui Israel.(J. Schniewind, Matthaus,in Das Neue Testament Deutsch, a 9-a editie 1936. P.130-131; Ladd, Teologhy of the New Testament, p.200-201.)
Isus I-a asigurat pe cei ce-L ascultau, că în timpul vieţii lor El va veni în Împărăţia Lui (Mat.16.28) Aceste cuvinte se referă la învierea Lui, care va fi un preludiu  şi  în acelaşi timp , o garanţie a Parousiei Lui. ( Hoekema. Biblia si Viitorul, p.122)
Să vedem ce spune Pavel în legătură cu Parousia. Pavel a spus în epistolele lui: că venirea Domnului se va întâmpla în timpul primei generaţi creştine, sau poate chiar înainte ca el să moară. Este evident că Pavel a greşit, remarcă cei mai mulţi teologi.
         Ridderbos spune că nu numai Pavel, ci şi Biserica primară, au crezut că venirea va avea loc în timpul lor şi nici într-un caz după mai multe secole.( Riddebors, Paul, p.487)
Mulţi cercetători ai Bibliei din perioada recentă susţin că a existat o schimbare în gândirea lui Pavel în legatură cu Parousia; în primele lui scrieri, el s-a aşteptat ca Parousia să aibă loc în timpul vieţii lui, dar în epistolele de mai târziu, el şi-a schimbat părerea susţinând că Parousia va avea loc la o dată mult mai îndepărtată.
Să urmărim câteva puncte de vedere a unor teologi în legătură cu schimbarea intervenită la Pavel în legatură cu Parousia. Albert Schweitzer, spune că Pavel s-a aşteptat ca Parousia să aibă loc în curând, dar când această năzuinţă s-a dovedit a fi o iluzie, Pavel a afirmat că credincioşii participă la moartea şi învierea Lui Hristos într-un mod mistic şi, de aceea se poate spune despre ei, că sunt în Hristos. Pe aceiaşi poziţie se situiază Geerhardus Vos, Oscar Cullmann.
Conform celor spuse de C.H. Dodd, Pavel a crezut că venirea Lui Hristos este atât de aproape încât a afirmat: ,,că noi cei vii (referindu-se la el şi tesalonicieni) Îl vom întâlni pe Domnul în văzduh.’’(1Tes.4.17) (C. H. Dodd, New Testament Studies, p.109 )
 În Corinteni şi-n celelalte epistole, el şi-a schimbat poziţia afirmând, că Parousia va avea loc la mult timp după moartea lui. De aceea escatologia lui Pavel suferă un fel de transformare în misticism.( C. H. Dodd, Ibid, p.110-113)
Mai mulţi teologi sinceri, au încercat să salveze adevarul Biblic în legătură cu Parousia, dar neconcordanţa aparentă a celor spuse de Isus Hristos şi Pavel în legătură cu Parousia, este o antinomie ce trebuie rezolvată.
Dacă cea mai mare problema în legătură cu controversatul subiect al Parousiei rămâne nerezolvat, credibilitatea Bibliei este pusă la îndoială. Dacă Isus Hristos şi Pavel nu au fost consecvenţi în legătură cu adevărul Cuvântului, atunci Biblia nu este adevărată. Primii creştini care au proclamat cu toată speranţa ,,Maranata” aşteptând Parousia au fost înşelaţi, înseamnă că au primit un duh de înşelăciune, înseamnă căci credibilitatea Bibliei este pusă la îndoială.
Vom încerca să dăm rezolvare aparentelor antinomii Biblice, printr-o posibilă interpetare, care pentru unii poate fi o posibilă certitudine, aşa cum am şi încercat să facem cu unele subiecte pe care le-am tratat.

                                          Venirea Domnului
Majoritatea predicatorilor  și teologilor care vorbesc de venirea Domnului, o tratează ca fiind ,,a doua venire, sau venirea a doua”.
Iată ce se spun despre ,,a doua venire’’:  Într-un timp al istoriei umane va avea loc ,,venirea a doua.” Şi atunci se vor produce o serie de evenimente ca: învierea, răpirea, apostazia, apariţia lui anticrist, necazul cel mare, pedeapsa anticristului, mileniul, armaghedonul, biruinţa Lui Hristos, pedeapsa lui Satan şi a îngerilor răzvrătiţi, judecata, restauraţia.
Succesiunea evenimentelor poate avea mici modificări, însă toate sunt atribuite celei de a doua veniri. Observăm că aceste evenimente, se realizează pe planuri aionice diferite: temporale si atemporale, terestre si extratereste.
Succesiunea acestor evenimente, nu se poate realiza potrivit doctrinei ,,celei de a doua veniri” ci numai în doctrina ,,venirii” ca un prezent continuu.
    ,,Venirea” ne arată un prezent continuu cu intermitenţă. Venirea Domnului nu este vizibilă, deoarece norul Îl ascunde, doar arătarea este vizibilă. Domnul aseamănă venirea Sa, cu venirea hoţului. Mat.24.42-44;25.13. Venirea Sa este necunoscută, imprevizibilă şi nevăzută.
     În Biblie nu găsim expresia: venirea a doua sau a doua venire.
     Dumnezeu se defineşte; ,,Cel ce este, Cel ce era, Cel ce vine” Ap.1.4.8. Această definire este în concordanţă cu Ex.3.14 ,,Eu sunt Cel ce sunt”
Expresiile: venirea, vin curând, Domnul vine, El vine, scot în evidenţă caracterul ,,Celui ce vine”; toate sunt feţe a aceluiaş adevăr- venirea.
Între Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul istoriei, Domnul ,,este, era, şi vine’’. Ap.1.8
Dacă ,,Cel ce este, nu era şi nu vine” n-ar fi Alfa şi Omega, începutul şi Sfarşitul istoriei umane, o nouă restauraţie a unui Cer şi Pământ nou.
Sunt trei cuvinte în greacă cărora li se dă înţeles de ,,venire’’ parousia, apokalupsis şi epifaneia”.
Semnificaţia de bază a termenului parousia este prezenţă, utilizat ca venire.
Termenul apocalupsis înseamnă: revelare, descoperire.
Termenul epifaneia înseamnă: arătare, apariţie, înfăţişare.
Termenul ,,parousia”, este folosit in: 2Tes.2.8, unde are mai mult sens de prezenţă, iar în 1Tes.4.15,17 şi Mat.24.27 are sens de venire.    Desigur că ne întrebăm, de ce expresia parousia – prezență  și nu o altă expresie care să scoată în evidență verbul a veni? Hristos este la dreapta Tatălui, dar în acelaș timp este prezent peste lumea omenirii și în mod deosebit în cei ce-L iubesc. El nu este plecat undeva și vine din când în când. El nu lasă lumea la discreția Satanei și îngerilor săi. El este. Venirea arată prezența activă a Domnului. Prezența venirii Lui, poate fi dată de mulțimea de slujitori – ambasadori care pe pământ s-au identificat cu Domnul, iar in condiția existențială de glorie, Domnul se identifică cu ei, în lucrările și poblemele ce le realizează El .
Termenul apokalupsis, îl găsim în: 1Cor1.7; 2Tes.1.6,7; 1Pet1.7,13; 4.13 cu sensul de descoperire.
Termenul epifaneia îl găsim în: Tit. 2.13; 1Tim.6.14; 2Tim.4.8 cu sensul de arătare.
Complexitatea acestor termeni nu ne lasă să-i traducem în mod unilateral cu sensul de venire.       
         A doua venire este asociată în majoritatea doctrinelor cu un timp bine definit al istoriei umane. Biblia nu vorbeşte nici de venirea a doua şi nici de timpul venirii, însă vorbeşte de: Venirea Domnului şi de Cel ce vine, arătând caracterul  prezentului continuu cu discontinuitate.
Venirea Domnului Isus Hristos nu este vizibilă, însă o putem recunoaşte în evenimentele pe care Cuvântul Lui Dumnezeu le consemnează ca fiind expresie a venirii Lui. Ap.2.5,16; 3.3,11
         Vechiul Testament confirmă prezenţa Domnului în persoana Îngerului Domnului  în relaţie cu patriarhii, cu poporul Israel, unde era prezent în norul celor patruzeci de ani a pustiei, Iosua, judecători şi mai pe urmă în biruinţele poporului lui Israel asupra duşmanilor.
         In majoritatea textelor din N.Testament venirea Domnului îi are în vedere pe sfinţi şi nu lumea.
          Noul Testament vorbeşte de venirea, prezenţa, revelarea, descoperirea, arătarea Domnului, numai în relaţie cu sfinţii, cu biserica Sa. Norul ascunde strălucirea glorei Lui Hristos pentru a face posibilă prezența Sa într-un cadru acoperit, ascuns.      
        Dacă urmărim cu atenţie versetele care vorbesc de venirea Domnului, observăm că ele au în vedere: venirea Sa în cei ce cred, în sfinţi şi venirea Sa după cei sfinţi.
        În In.14.15-28 Domnul Isus vorbeşte de venirea şi prezenţa Sa şi a Tatălui în ucenici prin Duhul. De fapt acesta este scopul principal al venirii şi prezenţei Sale. Acest scop are în vedere mântuirea sfinţilor pentru a se realiza caracterul cristic, îndumnezeirea, sfinţirea sfinţilor. ,,…Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă,…” Ef.3.17 ,,…nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…”Gal.2.20 ,, Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” 1Petru3.15, ,, ...până Hristos va lua chip în voi.’’ Gal.4.19
Să urmărim şi versetele care vorbesc de venirea după cei sfinţi: ,,… Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine…” In.14.3, ,,…Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.”1Tes.4.14, ,,Cât priveşte venirea Domnului Isus Hristos şi strângerea noastră împreună cu El…” 2Tes2.1, ,,Fiţi îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului.” Iac.5.7 ,,Eu vin curând…” Ap.3.11, ,,Iată Eu vin curând” Ap. 22.7.12,20.
Am amintit înainte că, scopul venirii Dumnezeirii în cei ce cred în Hristos, este a deveni asemenea Lui, a avea chipul lui Hristos. Acest scop se finalizează aici, în lume. In.17.15,17 Condiția existențială de glorie o primim după mutarea acasă la Domnul, la a doua arătare când vom fi asemenea Lui, în chip glorificat. 1In.3.2 (ed. Cornilescu, 1931)
O altă faţă a Venirii Domnului Isus Hristos cu caracter de prezent continuu are în vedere relaţia Lui cu Biserica: ,,să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul” (1Cor.4.5) ,,Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul” Ap.2.5, ,,Altfel,voi veni la tine curând” Ap.2.16, ,,Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni” Ap.2.25, ,,…Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în ce ceas voi veni peste tine.”Ap.3.3, ,,Eu vin curând .” Ap.3.11
Venirea Domnului Isus Hristos pe, sau în norii, din Ap.1.7; Fap.1.9-11 este în concordanţă cu Mat.25.31,32, unde Hristos vine în gloria Sa cu sfinţii Săi îngeri. Aceşti sfinţi îngeri sunt cei care au fost sfinţiţi în Hristos pe pământ, apoi au fost mutaţi acasă împreună cu Hristos în condiţia existenţială de îngeri. Aceştia sunt sfinţii ingeri şi nu îngerii creaţi. Sfinţii îngeri vin cu Domnul în vederea judecării lumii, a neamurilor, conform celor spuse de Pavel; ,,Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea… vor judeca și pe îngeri…” 1Cor.6.2,3. Îngerii creaţi nu judecă lumea. Deci este foarte clar că este vorba de sfinţii dintre oameni.
   Venirea Lui Hristos Isus pentru lume în vederea judecăţii este umbrită de nor, pentru a face posibilă vederea şi prezenţa Sa, în condiția existențială de glorie. Ap.1.7. Condiția existențială de glorie a Lui Hristos, nu este compatibilă cu natura păcătoasă a lumii, care ar nimici totul dacă nu ar fi norul. În Ap.1.7 se spune; ,,…că orice ochi Îl va vedea,…toate neamurile, şi cei ce l-au străpuns…” Se susţine ca acest eveniment, se va întampla la a doua venire. Ne punem o intrebare:,, Unde sunt cei ce l-au străpuns şi toate neamurile Pământului? ‘’
    Să zicem ca unii vor fi pe pământ, deşi nu ni se vorbeşte nici de timpul acelei veniri şi nici de locul în care sunt acele neamuri. Potrivit celor spuse în Ezechiel capitolele ,28 la 32 şi Ap.20.11-15 putem trage concluzia că toate neamurile pământului sunt în locuinţa morţilor. Neamurile şi-au consumat trăirea şi existenţa pe pământ. Pământul şi cerul dispar, şi apare: marea popoarelor din Ezechiel şi locuinţa morţilor.Ap.20,11-15
Iată în acest caz planuri aionice (veşnice) diferite, care  interferează. Să reţinem că în cazul din Ap.1.7 Hristos este văzut în nori, şi nu în gloria Lui adevarată.
Norul ascunde adevarata glorie, a Celui ce vine pe nori. Această venire pe sau în nor, nu poate fi considerată ca fiind arătarea a doua. Arătarea a doua îi are în vedere numai pe cei ce-L aşteaptă pe Domnul şi iubesc venirea Lui.2Tim.4.8; Evr.9.28
În concluzie: venirea Domnului are caracterul prezentului continuu în credincioşi, după credincioşi şi cu intermitenţă in biserica Sa.
Venirea Domnului în credincioşi a început cu ziua de Rusalii, de când vine în Duh în toţi cei ce cred în El.
Venirea Domnului după credincioşi a început cu primul martir, Ştefan şi se încheie cu ultimul credincios al Trupului lui Hristos, ce se mută acasă la Domnul. Atâta timp cât îngerii Săi, (slujitorii Lui Hristos) vor avea ce sa adune cu Trâmbiţa Evangheliei Domnului Isus Hristos, venirea Domnului Hristos va fii operativă şi mereu prezentă. Mat.24.31
Despărţirea Domnului Isus Hristos de ucenicii Săi s-a făcut în nor, venirea după ucenicii Săi se face de doua mii de ani, tot în nor. Fap.1.9,11. 1Tes.4.17.

Ziua şi ceasul venirii Domnului.
Imanenţa şi iminenţa venirii Lui
 Să ne amintim de: principiul ,,deja, dar nu încă” şi de explicarea termenilor de ,,zi şi ceas”. Ziua având înţelesul timpului în care se  face o lucrare, fără a se preciza durata. In. 9.4. Ceasul de asemenea arată un timp scurt şi bine măsurat. Privit în retrospectiva timpul se poate defini, în unele cazuri.
Ziua se poate referi şi la timpul unei zile de 24 de ore, iar ceasul şi la un ceas a zilei. 
Venirea Domnului poate fi imanentă şi iminentă. Imanenţa şi iminenţa sunt două aspecte ale naturii venirii Domnului Hristos.
Imanenţa ne arată că venirea Domnului rezidă din natura Sa. El fiind ,,Cel ce vine”.
         Iminenţa venirii Domnului ne arată că ea este pe cale de a se produce, a se întampla şi nu poate fi amânată sau evitată.
Imanenţa şi iminenţa venirii Domnului ne spun că venirea Lui se produce, întamplă: atât în sfinţi, cât şi după sfinţi. În sfinţi, venirea Domnului se produce în timpul existenţei lor în cortul de lut, pentru ca ei să-L proslăvească pe Domnul Isus Hristos. După sfinţi, venirea Lui se întâmplă la sfârşitul alergării, a dezbrăcării de cortul de lut, ca să fie răpiţi în nor şi mutaţi acasă la Domnul. In.14.1-3,23       
  Ucenicii Domnului, nu mai pot trăi în lume ca lumea, în nepăsare. Ei trebuie să conştientizeze acest mare adevar. Avertismentul ,,Vegheaţi” este singura şansă a păstrării relaţiei cu ,,Cel ce vine.” Cine ignoră ,,vegherea” pierde relaţia cu ,,Cel ce vine’’, pierde venirea Domnului.
,,Vegheaţi dar pentu ca nu ştiti în ce zi va veni Domnul nostru.” Mat.24.42
,,Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”Mat.25.13
Acest îndemn şi avertisment Domnul Îl dă ca răspuns la o întrebare pusă ulterior de către ucenici. ,,spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”
Principiul ,,deja, dar nu încă” stă la baza răspunsului la aceasta întrebare:
,,Deja “: Răspunsul la această întrebare a fost ,,deja’’ la nimicirea statului evreu de către armata lui Titus, la dârâmarea Ierusalimului şi a templului şi diaspora poporului evreu. Evidenţa venirii Domnului din punct de vedere istoric era în acţiune.
Semnul venirii este dat de Domnul numai pentru ucenici ,, ..De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în locul sfânt” Mat.24.15 sau ,,Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că pustiirea lui este aproape.”Lc.21.20. Acesta a fost semnul venirii Domnului pentru pedeapsa poporului evreu, ca ucenicii să ia seama şi să părăsească în mare grabă Ierusalimul.
,, Nu încă’’: Domnul atenţionează ucenici, să nu trăiască în starea de nepăsare şi neveghiere a neamului evreu în relaţie faţă de Domnul, ci să vegheze a întreţine vie şi permanentă această relaţie.
Domnul mai dă un exemplu de nepăsare, ce a caracterizat lumea din timpul lui Noe şi a lui Lot, ce caracterizează toată lumea de-alungul istoriei umane. Mat.24.37-42. În raport cu acastă stare a lumii, ucenicii trebuie să contrasteze prin veghere. Dacă şi ucenicii Domnului sunt ca lumea, pentru cine să vină Domnul? Îndemnul, ,,vegheaţi dar, că nu ştiţi ziua şi nici ceasul în care va veni Fiul omului.” ne spune că vegherea este a noastră, iar venirea este a Lui.
Domnul vine să locuiască în sfinţi conform cu In.14 şi după sfinţi. Ambele veniri trebuie să fie caracterizate de veghere în fiecare zi şi-n orice ceas.
Dacă nu veghem în fiecare zi şi ceas, riscăm să devenim fecioare neînţelepte, fără ulei în vasele noastre de lut, adică fără viaţă cristică în noi, pierzând atât venirea Domnului în noi, cât şi după noi. Mat.25.13 În acest caz ziua calendaristică şi ceasul zilei venirii Lui va fi pentru noi, asemenea nopţii în care vine hoţul să fure, sau ne va găsi nepregătiţi ca pe fecioarele neînţelepte.Mat.24.42-44
 Ceea ce ne umple de ulei viaţa cristică, este permanenta veghere în relaţie cu Cel ce vine. Pentru  a avea ulei în vas (Duh, viaţă cristică) trebuie să veghem în orice zi şi ceas, a întâmpina pe ,,Cel ce vine,’’ să ne umple cu Sine, cu Duh Sfânt. Nu ne putem permite nici un ceas al zilei în care să nu veghem în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Isus Hristos. În ceasul de neveghere omul nostru carnal sau Ispititorul ne poate duce într-o ispită păgubitoare sau chiar fatală. De aceea îndemnul este:,,…ci fiţi umpluţi de Duh.” Ef.5.18.     
Umplerea cu Duh înseamnă umplerea cu Dumnezeu. Dumnezeu este Duh (In.4.24) Umplerea cu Duh înseamnă umplerea cu cuvintele Domnului Isus Hristos; ,,…cuvintele pe care vi Le-am spus Eu sunt Duh şi Viaţă” ( In.6.63) ,,Tatăl, Cuvântul-Hristos şi Duhul una sunt.’’ 1In,5.7. Dumnezeirea (Tatăl, Fiul şi Duhul) s-a concretizat în Cuvântul Său. A fi plin de Duh înseamnă a fi plin de Cuvântul Lui Dumnezeu. Dacă veghem în orice zi şi ceas, pentru a-L întâmpina pe Cel ce vine, în Duh, în conţinutul Cuvântului în noi, ziua şi ceasul venirii Domnului după noi nu va fi o surpriză fatală, ci mutare acasă la Domnul.
Ultima idee a întrebării ucenicilor, ,,care va fi…sfârşitul veacului acestuia? ”, necesită o dezbatere aparte, dar vom da un răspuns scurt, pe care Îl găsim în Mat.24.14 ,,Evanghelia aceasta a Impărăţiei va fi vestită în toată lumea, ca să slujească de mărturie. Atunci va veni sfârşitul.”              
Venirea Domnului este o realitate imanentă şi iminentă de două mii de ani, şi va mai fi, pentru toată perioada existenţei Bisericii Lui Dumnezeu pe pământ. Isus Hristos vine în cei ce cred în El în permanenţă, ca un prezent continuu (fiind ,,Cel ce vine’’) şi vine după ei în ziua şi ceasul când şi-au sfârşit alergarea şi lupta credinţei.2Tim.4.7,8  Sfinţii nu-şi pot permite un moment de pauză în relaţie cu Domnul, deoarece El este ,,Cel ce vine’’, ci doar o stare de permanentă veghere.
Vegherea creştinilor trebuie să fie o permanenţă, la fel venirea Domnului. În creştini şi după ei este un prezent continuu.
Va urma.....